O călătorie presupune, de fapt, cel puțin un pas în afara zonei de confort. Și, după cum știm cu toții, acolo se găsește magia. Eu aveam să o găsesc la aproape 4000 de kilometri distanță, în prima mea călătorie în afara țării. Prima și cea mai lungă de până acum – 6 luni rotunde.

Așadar, m-am trezit în Portugalia cu un bagaj de 20 kg, acte de student Erasmus, câțiva euro în buzunar și fără a ști câtuși de puțin limba. Din păcate, telenovelele braziliene nu au fost de prea mare ajutor. Nu înțelegeam nimic din ce vorbeau oamenii în jur. Mai mult, ațipind în autocar pe drumul spre Covilha, orășelul portughez care mă aștepta, mi s-a părut că se vorbește în românește. Nu, din păcate era doar imaginația mea.

Ei bine, după 4000 de kilometri cu trenul, avionul și autocarul, călătoria mea începe de fapt în Covilha, o călătorie frumoasă prin intermediul oamenilor. E adevărat că atunci când călătorești descoperi locuri, dar ele sunt și mai frumoase atunci când descoperi oameni.

Joao era taximetrist, dar și unul dintre primii ambasadori ai Portugaliei. În mintea mea și a studenților Erasmus care s-au lăsat conduși de el. La costum, extrem de elegant, conducea o mașină nouă care te speria la prima vedere, crezând că vei cheltui toată bursa primită de la UE pe un singur drum cu taxiul. Deși a înțeles că limba portugheză chiar îmi era străină, drumul până la Residencia Pedro Alvares Cabral a fost animat de vocea sa guturală care rostea parcă numai cuvinte șâșâite. Aveam să redescopăr acele locuri despre care îmi vorbea la pas, dar primul tur nu l-am uitat…

La cămin am intrat pe teritoriul lui Miguel, recepționer calm, mereu cu un zâmbet șugubăț pe chip sau în ochii albaștri ca Atlanticul. El împărțea balsamul și detergentul pentru spălătoria comună, cheile fiecărei camere și răspunsuri la întrebările chinuite ale studenților străini. Din păcate, nu știa engleza, dar compensa prin modul în care ne explica, aproape pe silabe, diferite lucruri. În portugheză, evident. Mai târziu, el a a devenit un fel de partener de studiu: pe el “încercam” cuvintele învățate la cursul de portugheză. Încruntarea mă făcea să repet cuvântul fâsticită, dar un zâmbet era suficient pentru o zi reușită. Până la urmă am ajuns să ne înțelegem, iar la un meci de fotbal Portugalia – România, Miguel a ținut cu România. :)

Pe Rita am cunoscut-o la orele de portugheză, fiind profesoara unui grup pestriț de străini. Ea m-a ajutat să descopăr limba șâșâită prin melodii mai noi sau mai vechi. Odată cu anii, cuvintele portugheze se șterg unul câte unul. Totuși, nu prea am cum să uit ce înseamnă “constipado” – cu nasul înfundat, deși nu am apucat să îi explic Ritei de ce râdeam de fiecare dată când apărea cuvântul în texte.

Acesta a fost doar începutul unei călătorii inedite în Portugalia. Oamenii m-au ajutat să descopăr și să mă îndrăgostesc ireversibil de țara aia mică unde “o tempo passa muito devagar”. Da, am învățat portugheza și m-aș întoarce acolo oricând. Nu-mi mai trebuie un bagaj de 20 de kg. Pe cel mare, în care se ascunde frica și se înghesuie ideile preconcepute îl las uitat pe undeva. Îmi trebuie doar un pic de curaj și dorința de a cunoaște noi oameni.

Hai că am plecat!

Ups…cât pe ce să uit: textul de mai sus este modul meu de a accepta provocarea Chinezului :), care îşi caută coleg de blog cu ajutorul campaniei „Călători legendari din social media” de la Heineken.