Ionela Aman

Category: Povesti Desenate

Micul Prinț și Oaia Albastră

Oaie
(creioane colorate & tuș)

Nu poți refuza un prinț. Dacă te-a rugat, trebuie să-i desenezi o oaie!

Stea călătoare

Hai să vedem cât de mare e lumea asta mică!

stea
(creioane colorate pe hârtie neagră)

Ochii mei plâng…

Lacrimi
(creioane colorate & tuș)

– De ce plângi?
– Nu eu… Ochii mei plâng! Apare la început doar o lacrimă mică, iar eu o cert și îi spun să fugă înapoi de unde a venit. Nu mă ascultă niciodată, ba char își aduce toată familia și toți prietenii, lacrimi mai mici și mai mari îmi cuceresc obrajii de parcă ar fi ai lor. Iar eu mă încăpățânez uneori să îmi păstrez zâmbetul. Dar până la urmă fuge speriat…
– Lacrimile nu sunt neapărat ceva rău, uneori ai nevoie de ele ca să treci mai uşor peste durere sau gândurile gri. Totuşi, ştiu eu un truc ca să le alungi. Trebuie doar să le arăți ochilor lucrurile frumoase care te înconjoară.
– Dar nu sunt înconjurat mereu de lucruri frumoase…
– Vezi, aici nu ai dreptate! Dacă tu nu le vezi, nu înseamnă că ele nu sunt aici. Trebuie să îţi înveţi ochii să vadă doar lucrurile frumoase.
– Păi nu e greu?
– Doar la început. Apoi, dintr-o dată, parcă doar lucruri frumoase îţi vor ieşi în cale. Nu trebuie să cauţi lucruri mari. De cele mai multe ori, frumuseţea se găseşte în cele mici. Iar când îţi deschizi astfel inima, ele te vor cuceri mai ceva ca lacrimile. De exemplu, niște cireșe roșii, zâmbetul mamei tale, un mulțumesc primit de la un necunoscut sau norul acela! Nu ți se pare frumos?
– Ba da, cât e de pufos! Parcă e vata de zahăr pe care am împărțit-o cu tata acum două seri, în parc. Oare o fi la fel de dulce?
– Nu te sfătuiesc să-l guști, pentru că doar o bucățică dacă iei din el, începe să plângă și va trebui să împrumuți o umbrelă de la un englez, pentru că el o are mereu la îndemână.
– Oricum, cred că și norul știe trucul tău cu lucrurile frumoase pentru că, după ploaie, apar imediat soarele gras și galben ca o prăjitură cu lămâie și curcubeul.
– Da, așa-i, toți știu trucul acesta, dar oamenii îl uită cel mai repede, pentru că le este frică, iar frica este soră cu lacrimile. Așadar, de astăzi, trebuie să-ți construiești puzzle-ul lucrurilor frumoase. Sunt milioane sau chiar miliarde de piese, așa că nu te vei plictisi niciodată!

Curat-Lună!

Luna
(creioane colorate pe hârtie neagră)

– Hai să facem curăţenie, vrei?
– Nu am chef, iar mie mi se pare că e deja curat.
– Dar nu e curat-lună!
– Atunci nu are decât să vină luna să facă curat, la noapte, când o să dorm eu!

Dialog cu ochi

Ochi1
(creioane colorate & tuș)

 

–          De ce-mi sunt albaștri ochii?

–          Poate te-ai uitat prea mult la cer…

–          Nu, abia acum m-am uitat, pentru că mi-ai spus tu. Deci nu e asta!

–          Totuși, ai face bine să te uiți mai des la cer, pentru că pierzi spectacolul norilor. Să revenim însă la ochi… Să fie de la afinele pe care le-ai mâncat de dimineață? Ai văzut că și limba s-a făcut albastră…

–          Da, dar ochii-mi erau albaștri înainte de a mânca!

–          Ai dreptate… Hai că știu! Ai ochi albaștri ca la broaște!

–          Hm, nu m-am uitat niciodată în ochii unei broaște. Sunt albaștri?

–          Cum altfel, doar stă toată ziua în apă!

–          Totuși, ochi albaștri ca la broaște. Nu știu ce să zic, nu prea îmi plac broaștele!

–          Cum să nu-ți placă broaștele? Lasă că îți rezerv un loc la un concert al lor, în primul rând, chiar lângă lac, în cea mai verde pădure pe care ai văzut-o vreodată, exact când sunt nuferii înfloriți. Să nu cumva să-ți iei pălărie, că tare le mai place să se cocoațe pe ea și mi-e frică că vor uita melodia doar ca să vă priviți ochi albaștri în ochi albaștri!

Poveste albastră

Albastrel
(creioane colorate & tuș)

Motanul albastru era un melancolic. Poate și pentru că era albastru. Da, ai dreptate să mă întrebi: “Cine a mai văzut un motan albastru?”. Ei bine, închide ochii. Gândește-te la o pisică pe care ai văzut-o de curând și… coloreaz-o în albastru. În gând, normal! Nu a fost greu, așa-i? Dacă crezi în puterea gândurilor tale, orice se poate întâmpla!

Dar să revenim la motanul nostru albastru. Ar trebui să îi dăm și un nume, deși, la cât e de special, dacă îi voi spune în continuare ”motanul albastru”, vei ști că vorbesc despre el. Totuși, hai să-i spunem Albăstrel, să nu se supere apoi că nu are nume.

Pe blana pufoasă a lui Albăstrel se întâlnea ziua cu noaptea senină de vară, așa cum se întâmplă la apus sau la răsărit. Noaptea îi plăcea cel mai mult motanului, când lumea întreagă se ducea la culcare, iar el putea privi stelele în voie. Știi și tu că pisicilor albe, negre, ciocolatii, vărgate, de tot felul… le plac mult de tot luminițele. Dar pasiunea lui Albăstrel pentru stele nu era una comună neamului pisicesc.

Al nostru motan albastru era vrăjit de concertul oferit seară de seară de stele, împreună cu misterioasa lună… De aici se inspira el pentru trilurile miaunate de peste zi, sub un tufiș de trandafiri roșii sau un tei bine parfumat. Degeaba încerca Albăstrel să convingă și alte pisici, sau chiar oameni, să îl însoțească la reprezentația nopții. Din păcate, concertul stelelor și al lunii nu poate fi auzit de oricine, ci doar de pisicile albastre melancolice care se cred urmașii lui Mozart. Și, cine știe, poate chiar sunt!

Copyright © 2017 Ionela Aman

Theme by Anders NorenUp ↑