Albastrel
(creioane colorate & tuș)

Motanul albastru era un melancolic. Poate și pentru că era albastru. Da, ai dreptate să mă întrebi: “Cine a mai văzut un motan albastru?”. Ei bine, închide ochii. Gândește-te la o pisică pe care ai văzut-o de curând și… coloreaz-o în albastru. În gând, normal! Nu a fost greu, așa-i? Dacă crezi în puterea gândurilor tale, orice se poate întâmpla!

Dar să revenim la motanul nostru albastru. Ar trebui să îi dăm și un nume, deși, la cât e de special, dacă îi voi spune în continuare ”motanul albastru”, vei ști că vorbesc despre el. Totuși, hai să-i spunem Albăstrel, să nu se supere apoi că nu are nume.

Pe blana pufoasă a lui Albăstrel se întâlnea ziua cu noaptea senină de vară, așa cum se întâmplă la apus sau la răsărit. Noaptea îi plăcea cel mai mult motanului, când lumea întreagă se ducea la culcare, iar el putea privi stelele în voie. Știi și tu că pisicilor albe, negre, ciocolatii, vărgate, de tot felul… le plac mult de tot luminițele. Dar pasiunea lui Albăstrel pentru stele nu era una comună neamului pisicesc.

Al nostru motan albastru era vrăjit de concertul oferit seară de seară de stele, împreună cu misterioasa lună… De aici se inspira el pentru trilurile miaunate de peste zi, sub un tufiș de trandafiri roșii sau un tei bine parfumat. Degeaba încerca Albăstrel să convingă și alte pisici, sau chiar oameni, să îl însoțească la reprezentația nopții. Din păcate, concertul stelelor și al lunii nu poate fi auzit de oricine, ci doar de pisicile albastre melancolice care se cred urmașii lui Mozart. Și, cine știe, poate chiar sunt!